Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Clezio – primul scriitor din Mauriţius laureat al Nobelului

Publicat in Gandul, vineri 10 octombrie 2008 ·

„Mă bucur că am primit acest premiu şi pentru Insula Mauriţius” a declarat vineri noul laureat al Nobelului pentru literatură, Jean Marie Gustave Le Clézio. Familia sa provine din mica Republică Mauriţius, o insulă din Oceanul Indian. Scriitorul, care are dublă cetăţenie devine astfel al 15-lea francez care primeşte această distincţie, dar şi primul cetăţean mauriţian din palmaresul Premiului Nobel. „Franţa este patria pe care am ales-o pentru cultură, limbă, ţara mea de suflet este Insula Mauritius, locul pe care îl simt mult mai apropiat de mine însumi. Când ajung acolo, mă simt în largul meu”, a declarat Le Clézio.

Mesajul pe care scriitorul a vrut să îl transmită a fost ca oamenii să continue să citească romane şi să îşi pună întrebări. A citi este „o metodă foarte bună prin care poţi pune sub semnul întrebării lumea actuală, fără să ai răspunsuri care sunt prea schematice”, a declarat scriitorul. Întrebat ce a simţit când a aflat de aflat vestea, J.M.G. Le Clézio a spus că a fost „un fel de neîncredere, un fel de groază, un fel de bucurie, un fel de veselie”. Scriitorul ştie deja şi ce va face cu banii pe care îi va primi: „Am datorii. Le voi achita”.

În timp ce presa suedeză a lăudat la unison alegerea Comitetului Nobel, reprezentanţii guvernului din Mauriţius au apreciat „consacrarea unui mare umanist”. „Un copil din Mauritius şi Nigeria, un adolescent din Nisa, un călător prin deşerturile africane şi americane, Jean-Marie Le Clezio este un cetăţean al lumii, un copil al tuturor continentelor şi culturilor”, a susţinut în mesajul său preşedintele francez Nicolas Sarkozy. (R.B.)

„Mă bucur că am primit acest premiu şi pentru Insula Mauriţius” a declarat vineri noul laureat al Nobelului pentru literatură, Jean Marie Gustave Le Clézio. Familia sa provine din mica Republică Mauriţius, o insulă din Oceanul Indian. Scriitorul, care are dublă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 55 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 23 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 57 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum 25 minute
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 40 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 53 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 18 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°