Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedete "falite"

Publicat in Jurnalul, vineri 10 octombrie 2008 ·

Nu toate celebrităţile au succes în afaceri

Cu toate că s-au bucurat de un real succes în carieră, unele dintre vedete au dat greş în afaceri. Motivele "falimentului" sunt diverse: fie nu s-au ocupat îndeajuns de respectivul "business", fie nu s-au priceput. Unul dintre exemple este Britney Spears. Ea a urmat exemplul altor actori şi şi-a încercat norocul în afaceri cu un restaurant – Nyla. Inaugurat cu mare pompă în iunie 2002, în Manhattan, restaurantul s-a închis în noiembrie după ce trei furnizori au dat în judecată conducerea pentru că nu-şi primiseră banii, iar clienţii au început să se plângă de calitatea proastă a servirii, dar şi a preparatelor.

ALCOOL. La capitolul "spirtoase", marele perdant este Marilyn Manson. "Mansinthe", căci acesta este numele băuturii marca Manson, s-a "născut" în august 2007, însă a fost privit cu scepticism de specialiştii în domeniu. Iar degustătorii au fost de-a dreptul... dezgustaţi. "Mansinthe miroase ca apa de canal şi are un gust mediocru", au spus la unison experţii care au "încercat" băutura la cererea unui site pentru gurmanzi.

MODĂ. Deşi cântăreaţă şi actriţă de succes, Jessica Simpson n-a "marcat" şi la capitolul "design vestimentar". În 2006, ea a fost dată în judecată de producătorul liniilor JS by Jessica Simpson şi Princy, pentru că nu a purtat în public ţinute din respectivele colecţii. Suma daunelor cerute: 100 de milioane de dolari.

TURISM. De multe ori se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Însă în domeniul hotelier, Nicky Hilton, moştenitoarea imperiului Hilton, a dat greş. În 2006, Nicky a încheiat o afacere cu dezvoltatorul Robert Falor pentru a transforma trei proprietăţi (două din Miami şi una în Chicago) în hoteluri de lux. Opt luni mai târziu, construcţiile au fost oprite, iar Falor a dat-o în judecată pe Nicky motivân

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 55 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 19 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 53 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°