Prezentat anul trecut la Cannes - cu care ocazie autorul sau, Gus Van Sant, a primit un premiu special ocazionat de aniversarea a 60 de ani de existenta a festivalului -, "Paranoid Park" nu inoveaza nici in sfera tematica, nici in stilistica cineastului american. Dar e la fel de hipnotic precum "Elephant", "Jerry" sau "Last Days". Din 10 octombrie, el ruleaza si in Romania. Trebuie vazut.
Povestea din "Paranoid Park" e simpla si usor de rezumat. Un adolescent pe nume Alex, amator de skating, comite un omor prin imprudenta.
Un politist vine la liceu sa dezlege misterul, dar Alex nu e hotarat daca sa se predea sau nu. In paralel, Alex aproape ca ar ceda avansurilor unei colege dragute, dar nu o face, preferand-o pana la urma pe o fata mai asemanatoare lui.
Daca ai face plecand de la aceasta poveste un film "liniar" (termen pe care Gus Van Sant il foloseste destul de des in interviuri), poate nu ai ajunge asa departe. Dar cineastul prefera, in maniera care l-a consacrat o data cu "Elephant", sa moaie povestea luata din romanul lui Blake Nelson intr-un recipient circular si sa agite compozitia.
Momentele intrigii incep sa se desfaca si sa se amestece. Montajul le reia de mai multe ori, infasurandu-le pana la a crea senzatia ca lucrul care conteaza de fapt e mai putin adevarul (l-a ucis Alex din greseala pe paznic? se va preda el?) cat starea de spirit confuza a eroului pe care nedorita tragedie il pune in fata unei maturizari fortate.
Destructurata, povestea din film reda de fapt fluxul mental al unui tanar pentru care o solutie ar fi poate sa se confeseze in scris, dupa ce a reluat si retrait pana la obsesie fiecare capitol al dramei.
Gus Van Sant este cineastul cu cea mai buna intuitie in privinta lumii adolescentilor, pe care o aprofundeaza de fiecare data cu respect si empatie, reusind sa recreeze c
