Câştigător al eventului din 1991 cu Universitatea, Gigi Ciurea (foto) afirmă că actuala echipă a oltenilor poate să se califice în cupele europene, dar cu unele achiziţii valoroase la iarnă.
Antrenor principal al divizionarei C Chimia-Petrom Craiova, Gigi Ciurea este cu sufletul tot la iubirea alb-albastră, el câştigând cu Universitatea eventul campionat-cupă din 1991. Despre Ştiinţa, Ciurea a spus ieri: „Am urmărit meciurile Craiovei şi voi fi alături de Universitatea toată viaţa. Mi-a părut rău că a pierdut acasă puncte cu Timişoara, cu Braşovul, deşi echipa nu a jucat rău. Şi asta după unele meciuri reuşite în deplasare, cum au fost partidele de la Cluj, Urziceni. Explicaţii? Lotul de jucători, destul de restrâns totuşi, plus lipsa de experienţă a celor tineri“. „Piticu’“ are însă încredere în tinerii Ştiinţei, cărora le prevede cariere frumoase la Craiova, dar aceştia, în opinia sa, mai trebuie să se călească în focul Ligii I şi astfel să capete experienţă competiţională.
Ciurea a mai spus: „Universitatea ar putea reveni în cupele europene, dar pentru ca această performanţă să se realizeze imediat, adică la sfârşitul acestui sezon, echipei oltene i-ar trebui aduşi în iarnă trei-patru fotbalişti valoroşi, cu experienţă. Faptul că, după mulţi ani, Ştiinţa are jucători la loturile naţionale, A şi tineret, este o dovadă a renaşterii formaţiei noastre, a faptului că noua generaţie a Universităţii va readuce Craiova în prim-planul fotbalului românesc. Sunt convins că şi alţi jucători ai Ştiinţei vor face pasul spre echipele naţionale“.
Chimia nu are lot de promovare în Liga a II-a
Echipa pregătită de Gigi Ciurea, Chimia, este pe locul 11 în Seria a 4-a a Ligii a III-a. „Ne-am propus clasarea în primele opt. Sincer vorbind, nu am lot de locurile unu-doi, dar, dacă vom ajunge în situaţia de a promova, nu ne vom da la o parte“, a mai s