Miercurea trecuta, cand am vazut "Hamlet 2", un cuplu din fata mea a renuntat la "Tropic Thunder" pentru a vedea, probabil dintr-un patriotism plin de bune intentii, dar si fatal de nefericit, "Dincolo de America". Nu mai conteaza ca acesta este unul dintre cele mai proaste/absurde filme facute vreodata in Romania, ci ca exista o varianta mult mai inteleapta: comedia dementa a lui Steve Coogan, despre un profesor de drama care-si salveaza ora de actorie cu punerea in scena a unei piese cu totul si cu totul neverosimile, continuarea la "Hamlet".
In 2006 a fost "Fiecare se crede normal"/"Little Miss Sunshine", iar in 2007 "Juno". "Hamlet 2" umple un spatiu asemanator in 2008, devenind comedia venita de nicaieri, realizata cu un buget de sub zece milioane de dolari si atat de trasnita, incat te lasa cu gura cascata si devine automat un "must". Dintre cele trei titluri, "Hamlet 2" este probabil cel mai dificil, pentru ca umorul extrem de britanic al lui Steve Coogan (acesta este primul rol principal intr-un film american al actorului) si situatiile/gagurile extrem de absurde nu ajung sa fie la fel de universale.
Dana Marschz (continua sursa de gaguri, pentru ca pronuntarea numelui contine toate cele trei sunete, s, s si t) are parte de un soc cand numarul elevilor din clasa lui de actorie se mareste de la doi la vreo 30. Suplimentul este format numai de elevi din cele mai diverse etnii unite de o singura asemanare: un total dezinteres pentru ora lui Marschz. Nici profesorul nu-i cine stie ce. Dupa cateva serii de reclame foarte profitabile, singura lui sursa de venit, spre exasperarea sotiei Brie (Catherine Keener, excelenta), a devenit slujba de profesor. Banuiala ca trage "gloante oarbe" (adica e steril) si necesitatea de a lua un chirias pentru a se ajunge cu cheltuielile il prezinta pe Marschz in adevarata lui lumina, un ratat si nici macar un ratat si
