Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria, ţinta expansiunii economice ruseşti

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 octombrie 2008 ·

Rusia şi-a confirmat dorinţa de expansiune economică în Bulgaria, ţară cu care întreţine raporturi tradiţionale, pe fondul unor critici americane privind riscul unei „manipulări politice“, comentează France Presse.

Pentru prima oară de la căderea comunismului, Federaţia Rusă a inaugurat miercuri, la Sofia, o importantă expoziţie în care sunt prezentate cele mai bune produse ale industriei sale, în prezenţa vicepremierului rus Serghei Sobianin şi a premierului bulgar Serghei Stanişev. La expoziţie participă aproximativ 100 de companii ruseşti.

„Este un fapt simbolic, deoarece astfel de manifestări nu au mai fost organizate de 20 de ani“, a declarat Sobianin, dând asigurări că „Bulgaria este unul dintre principalii parteneri ai Rusiei în Balcani“. În prezent, „Rusia apreciază mult cooperarea reciproc avantajoasă cu Bulgaria“, a scris premierul rus, Vladimir Putin, într-un mesaj special conceput pentru acest eveniment.

În calitatea sa de preşedinte al Rusiei, Putin obţinuse în cursul vizitei făcute în Bulgaria, în luna ianuarie, promisiunea Sofiei că va participa la proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream, concurentul proiectului Nabucco, preferat de Uniunea Europeană.

South Stream, la care au aderat Serbia, Ungaria şi Grecia, va traversa Marea Neagră din Rusia până în Bulgaria, de unde va pleca pe două rute - nord-vestică şi sud-vestică - aflate actualmente în studiu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 33 minute
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 2 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 3 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum 5 ore
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 23 minute
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 3 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Dragoş Damian, Terpia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/5°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°