Razvan Exarhu: "De fiecare data cand vad un fir de ceapa verde ma gandesc la libertate".
Asta a inceput dupa ce am descoperit o carte esentiala pentru toti cei care stiu sau simt ca nu zidurile sunt cele care ne inchid. E vorba despre „Evadarea tacuta“, scrisa de Lena Constante, o femeie incredibila, una dintre acele fiinte care te fac sa intelegi ce inseamna sa fii cu adevarat viu in fiecare clipa a vietii tale. Este vorba despre un om care a descoperit calea de supravietuire si de eliberare la capatul a 3.000 de zile petrecute in deplina izolare in inchisorile comuniste. Sa petreci acest timp imens fara sa vorbesti, fara sa scrii, fara sa simti vreo clipa ca mai pastrezi contactul cu ceea ce defineste umanitatea, sa suporti tortura, nesomnul, frigul, foamea, sa incepi sa descoperi cu groaza, cu oroare limitele degradarii fizice si puterea demnitatii dublata de cea a imaginatiei, este o suma de experiente care par ca depasesc cu mult datele andurantei pe care le putem trasa din fotoliu. Sau ca nu sunt lucruri care se pot petrece simultan, consecutiv, fara limita de timp, nici nu pot avea legatura cu o singura persoana, si mai mult, depasesc prin definitie falsa fragilitate feminina.
Am recitit de curand pasajul meu favorit din carte si mi-am adus aminte de lucrurile pe care le uit si le uitam cu totii in fiecare zi, in care nu pretuim ce ni se intampla si ne incapatanam sa credem ca totul este in alta parte. Este a 2.187-a zi de detentie si izolare completa. Se invarte in cerc in curtea inchisorii, supravegheata de o militianca incruntata. De la etaj e pandita cu pasiune diabolica de ofiterul politic. El a ars cu sare toata iarba si a taiat copacul care inverzea fereastra celulei. A distrus cuibul randunelelor. Natura nu are dreptul sa traiasca sub ochii unui detinut politic. Natura trebuie sa respecte regulamentul. Iar daca il incalca, trebuie
