In anul 2005 Mircea Anghelescu, Ioana Bot, Ştefan Borbely şi Dan C. Mihăilescu au lansat un apel pentru realizarea unei "istorii politice" a literaturii române. Citez: Ne propunem, aşadar, prin acest proiect, să readucem în cercetarea noastră literară fundalul politic şi de mentalitate al istoriei, să înţelegem modul în care se articulează ideile estetice, filozofice, ideologice şi politice dintr-o anumită perioadă într-o integralitate eterogenă, suplă, dialogală - uneori chiar conflictuală - pentru a se decanta apoi în expresia estetică a unei opere durabile...1 Este evident că autorii aveau în vedere de fapt condiţiile obligatorii ce trebuie îndeplinite cu ocazia oricărei încercări de a urmări fenomenul literar în desfăşurare temporală. Răspunzînd apelului pe care l-am citat prin abordarea în primul rînd a literaturii "vechi", am ajuns la concluzia că în acest domeniu cea mai mare preocupare pentru un istoric trebuie să fie evitarea "anacronismelor". Fiindcă aceste componente menţionate - ideile estetice, filozofice, ideologice şi politice - nu numai că se schimbă, uneori radical, de-a lungul vremii, dar de fiecare dată se şi combină în cantităţi diferite. Şi tocmai acest "dozaj" dă specificitatea epocii respective. Prin urmare o istorie a literaturii nu poate ignora cercetarea climatului general în care se dezvoltă obiectul ei de studiu, mai ales a mentalităţilor şi scării de valori în vigoare, cu atît mai mult dacă ne referim la medievalitate, pentru care criteriul estetic era cu totul minor, şi putea căpăta chiar sens negativ. Esteticul se afla acolo, desigur, dar nu ne ghidează spre el un drum drept şi clar, ci o cărăruie marcată de cenuşa din vatră. Toate determinările pe care le folosim pentru a califica un text (originalitate, conştiinţă estetică, specific naţional etc.) care sînt de fapt exacerbate şi uneori absolutizate de "modernitate", pentru "medievalis