A existat ceea ce am putea numi o dinastie Stahl, de la Joseph Stahl, pedagog care a alcătuit un dicţionar german-român şi manuale de limba franceză, la fiul său Henric Stahl (1877-1942), autor, între altele, al cărţilor Bucureştii ce se duc (1910), De la manevre şi alte schiţe vesele (1912), Un român în lună (1914) şi Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul-falsul (1926), la fiii săi Henriette Yvonne Stahl (1900-1984), Henri H. Stahl (1901-1991), Şerban Voinea fiind frate cu aceştia doi doar după mamă, în fine la Paul H. Stahl (s-a născut la 4 mai 1925, la Bucureşti), care s-a devotat, ca şi tatăl său, Henri H., cercetării sociologice. Teza sa de licenţă marchează debutul în acest domeniu, Monografia sociologică şi metoda statistică. După studii universitare la Bucureşti, când a făcut parte din ultima promoţie care l-a audiat pe Dimitrie Gusti, a fost cercetător şi apoi director adjunct la Centrul de Cercetări Psiho-Medico-Pedagogice (1949-1953), cercetător la Institutul de Istoria Artei (1953-1963) şi la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1963-1969). înăsprirea cenzurii, care i-a interzis apariţia a nouă volume (trei au fost topite, două au fost distruse în faza de şpalturi, iar altele patru în manuscris), l-a silit să se stabilească în Franţa (1969), unde este profesor la École des Hautes Études en Sciences Sociales, la Universitatea Réne Descartes-Sorbona (din 1970) şi membru la Laboratoire d'Anthropologie Sociale, dependent de Colege de France. A mai ţinut cursuri la Macerata şi Roma.

Lasă în urma sa o operă bogată: Arhitectura în Muzeul satului, în colaborare (1956), Ceramica de Hurez, în colaborare (1956), Arta populară românească: ceramica (1956), Arhitectura populară românească. Regiunea Hunedoara, în colaborare (1956), Arta populară românească, regiunea Piteşti, în colaborare (1957), Arhitectura populară românească. Regiunea Ploieşt