Intr-un articol publicat în România literară nr. 9 (7 martie 2008), deplângeam faptul că în România, azi, se scrie enorm, se scrie orice dar mai ales oricum. Şi găseam explicaţii, pentru numeroasele şi de tot felul greşeli, în constatarea că editurile lipsite de respect faţă de sine - dar mai cu seamă faţă de limba română - lucrează fără redactori de carte, iar corectorii sunt cel mai adesea improvizaţi.

Am pus, lunile trecute, mâna pe o carte şi am deschis-o oarecum într-o doară - tema nu mă interesa neapărat - la prima pagină. în primele rânduri, o greşeală; întorc foaia, altă greşeală. Aşa s-a întâmplat că am cumpărat cartea lui Victor Duţă, Conspiraţii celebre. Lupte pentru putere, crime, masacre, Editura Ştefan, Bucureşti, 2007, 528 p. Luptele pentru putere, crimele, masacrele sunt aceleaşi pe care le ştim, încât, sub acest aspect, n-am găsit nimic nou în cartea lui Victor Duţă.

Totuşi, informaţia destul de bogată şi, în genere, corect valorificată ar fi putut interesa pe oricine altcineva, măcar că şi în acest domeniu se vehiculează numeroase teze tendenţioase şi, în consecinţă, discutabile. Pentru mine, însă, singurul element de noutate l-a reprezentat numărul enorm de greşeli de toate felurile: de logică, de lexic, de gramatică, în genere, şi de sintaxă în mod deosebit, de ortografie, de punctuaţie; pe cele de tipar nu le mai pun la socoteală. Cartea geme, ca să zic aşa (un alt termen potrivit ar fi colcăie), de asemenea greşeli, încât nu exagerez deloc dacă afirm că în carte sunt tot atâtea greşeli câte pagini are aceasta. De altfel, se va vedea din cele ce urmează că sunt pagini cu câte două-trei greşeli. încercăm să exemplificăm, pe cât mai sistematic posibil.

Mai întâi cele mai grave, adică cele din compartimentul construcţiei sintactice: la pg. 58 ne întâmpină un anacolut de toată frumuseţea: "Două sute de militari înarmaţ