Amestec de Drumul Taberei: zarzavaturi şi blănuri. Zeci de agricultori şi patiseri îşi vând produsele la târgul recoltei de toamnă din Drumul Taberei. Bucureştenii îşi pot face aprovizionarea, până mâine, de la producătorii români prezenţi la târgul “Roadele Toamnei”, deschis în parcarea din faţa Pieţei Drumul Taberei. Oferta este vastă. Poţi cumpăra fructe şi legume proaspete, miere, plăcintă “Poale în brâu”, pandişpan, turtă dulce şi alte feluri de prăjituri la preţuri acceptabile. “Avem prune de toate soiurile, aproximativ 40 de tone.
La târg am venit cu şase tone şi după două zile de vânzare deja nu mai am”, a declarat Adrian Băcan, un comerciant din judeţul Argeş. Lângă el, Angelica Dinică, din Giurgiu, se lăuda că a obţinut o recoltă de 500 de kg de fasole dublă faţă de anul trecut.
Zarzavaturi cu haine de nurcă
Lângă tarabele cu fructe şi legume, găseşti haine şi căciuli din blană de nurcă, miel sau vizon, dar şi feţe de masă, diverse obiecte de artizanat, bijuterii din argint şi aramă. “Vând ouă încondeiate pictate manual. Cel de struţ costă 150 lei, iar cele mici, numai 5 lei”, a spus Elica F. , meşter popular din Suceava.
La trei tarabe mai în faţă, se vindeau “ca pâinea caldă”, căciuli din blană de vizon şi nurcă. Cea mai ieftină “delicatesă îmblănită” costă 120 de lei, iar cea mai scumpă - 260 de lei. Preţul unei haine din blană până la 3.600 de lei.
Unele produse mi se par mai scumpe decât în piaţă
Mihai Alexandru,
cumpărător
Nu vând scump legumele pentru că şi investiţia a fost mare
Dumitru Ungureanu,
agricultor din Giurgiu
E foarte bine că pot cumpăra legume proaspete la preţ de producător
Florica Ionica,
cumpărător
Cât te costă aprovizionarea
Roşii 20-50 lei/kg
Ardei