Meşteşugurile aflate la mare căutare în urmă cu două decenii sunt azi pe cale de dispariţie din cauza importurilor ieftine şi a consumerismului. Sursa: EVZ

Unele au murit deja, cu tot cu nume şi istorie. Au dispărut clienţii, atraşi de alte obiceiuri şi nevoi, au dispărut şi meşterii care au închis uşile, au tras storurile ori s-au stins de bătrâneţe, luând cu ei secretele meseriei. Aşa s-a întâmplat cu atelierele de remaiat, de reparat umbrele sau lenjerie. „Înainte ciorapii şi dresurile puteau fi duse la remaiat, unde li se repara orice defect. Un fir dus, o ruptură, era imediat ţesută, nu aruncai ciorapii la gunoi ca astăzi. Acum dresurile se fac din lycra, iar preţurile sunt mult mai mici, nu mai stă nimeni să alerge să le repare“, spune dna Marilena, croitoreasă. Nici „rufăria“ sau „albiturile“ nu se mai fac la atelier, ca odinioară, după măsurile fiecărui client.

Alte meserii continuă să existe, discret, prin ungherele oraşului, dar sunt pândite inevitabil de faliment. Chiriile mari, lipsa muşteriilor, dar şi a ucenicilor care să ducă mai departe meşteşugul aruncă în umbră viitorul unor ocupaţii care, în urmă cu doar două decenii, erau înfloritoare.

Timpul ceasornicarilor s-a scurs

Pe bulevardul Carol, chiar în staţia de autobuz „Calea Moşilor“, o plăcuţă învechită de vreme indică existenţa timidă a unei ceasornicării. În atelierul luminos timpul e contradictoriu: ceasornice de toate formele şi dimensiunile ticăie în contratimp ori sunt cufundate în linişte, cu arcurile neîntoarse. În spatele tejghelei, Cornel Coman schimbă bateria unui ceas micuţ, de mână. Pentru că are un mecanism mai sofisticat, lucrarea va costa 20 de lei. Obiectul trebuie desfăcut cu atenţie infinită, iar meşterul lucrează cu penseta, dibuind cu lupa la ochi printre măruntaiele din piese minuscule.

„După Revoluţie, ne-am desp