Oamenii de stiinta simt o acuta nevoie de a opera clasificari. Poate in mai mare masura decat altii, sociologii, invidiosi pe colegii lor care opereaza pe terenul mult mai ferm al "stiintelor exacte", sunt ferventi producatori (si consumatori) de taxonomii mai mult sau mai putin artificiale.
O asemenea clasificare imparte indivizii in generatii. Astfel, indivizii nascuti intre 1946 si 1964 ar forma generatia "baby-boom" – contemporani cu inlaturarea angoaselor razboiului, asta insemnand, in societatile occidentale, o explozie a fertilitatii si a consumerismului. Baby-boomerilor idealisti (ei au generat cultura hippie si miscarile de protest din ’68) le-au urmat "generatia X", reprezentata prin cei nascuti intre 1965 si 1981, mai putin numeroasa, dar mai pragmatica, amorala, centrata mai mult catre bani decat catre placerile spiritului.
Ar fi urmat generatia Y, nascuta cam intre 1982 si sfarsitul mileniului al II-lea. Generatia Y, constituita din fiii baby-boomerilor transformati in "parintii-elicopter" (care supravegheaza excesiv pasii progeniturilor), e o generatie care pare a fi caracterizata de refuzul total al modelelor din afara generatiei lor.
Daca pentrru sociologii occidentali generatia Y inseamna, mai ales, prima generatie care s-a format exclusiv in era digitala (au invatat sa utilizeze tastatura calculatorului inainte de a putea caligrafia literele), pentru romani este prima generatie care nu a "beneficiat" de sistemul de educatie comunist.
Daca ne uitam la politica romaneasca, de la stanga la dreapta, constatam ca este dominata aproape exclusiv de catre reprezentantii generatiei "baby-boomerilor". Oameni formati integral sub regimul comunist (spre deosebire de cea precedenta, care cunoscuse si "vremurile normale"). Desigur, fiecare are o istorie personala, marcata de integrari mai mult sau mai putin semnificative in "sistem". O p
