Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sora lui Cornel Briscaru a invins guvernul liberal!

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 octombrie 2008 ·

Ionela Danciu din Aiud, mama a trei tripleti, a învins saptamâna trecuta statul român, obtinând decizia irevocabila din partea judecatorilor, potrivit careia autoritatile sunt obligate sa-i plateasca retroactiv indemnizatia de crestere pentru fiecare copil în parte. Potrivit legii, mamele primesc o singura indemnizatie pentru cresterea copilului, indiferent daca au gemeni, tripleti sau un singur copil.

Ionela Danciu din Aiud a nascut în urma cu un an si zece luni, trei fetite, Luana, Andrada si Alesia. Totul a început cu o campanie “Gemeni, tripleti”, în cadrul careia Ionela Danciu a încercat sa sensibilizeze autoritatile. A împartit 360 de calendare pe la cunoscuti, iar alte o suta de bucati le-a vândut cu suma de doi lei în institutiile statutului, trezorerie, primarie. “Cu ajutorul calendarelor am reusit sa strâng 2.200 de semnaturi, am încercat sa anticipez toate problemele de care ma puteam lovi în instanta, pentru ca nu stiam ce se întâmpla acolo. De la prima înfatisare am încercat sa sensibilizez judecatorii, dar normal, ei merg pe varianta legii. Însa am gasit niste magistrati, carora le multumesc ca au constientizat greutatile si normalitatea, care au repus pe rol niste drepturi”, a declarat Ionela Danciu.

Femeia s-a judecat cu Directia de Munca si Protectie Sociala din judetul Alba care, invocându-i prevederile legii, i-a platit indemnizatia de crestere doar pentru un copil. Nemultumita, mama tripletilor a dat în judecata Directia Muncii Alba si a cerut ca Legea care prevede sustinerea familiei în vederea cresterii copilului sa fie declarata nelegala. Aceasta deoarece, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 148/ 2005 indemnzatia este una singura si este data în functie de numarul de nasteri si nu în functie de numarul de copii.

A câstigat exceptia de nelegalitate

Prima victoriei a Ionelei Danciu a fost la Curtea de Ap

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou Cod gaben de inundații pe râuri din județul Botoșani

Botosani News acum 24 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Bașeu, Sitna, Prut, Jijia și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 20:00. Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilo

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 2 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 22 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum 38 minute
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Vremea

București
acum

24°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°