Am citit Iluziile literaturii romane de Eugen Negrici, o carte pe care v-o recomand. Am pornit cu mari aşteptări. N-am găsit mari atacuri la canon sau la establishmentul actual (dar despre asta am scris aici), dar am reţinut posibile teme de dezbatere. Cît e Ilie Moromete de reprezentativ şi “de înţeles” pentru noile genraţii? Negrici analizează bolovănoşenia din stilul lui Preda şi ambiţile lui de Camus autohton. Moromeţii 1 a fost iubit de Gheorghui Dej, Moromeţii 2, de Ceauşescu. Ambele volume dădeau, de fapt, linia literar-poiltică de urmat. Iar ceilalţi scriitori s-au conformat.
O demitizare fermă şi necesară apare şi în cazul sonetelor lui Vasile Voiculescu: “sunt searbede, neostenit declarative şi, pe alocuri, de-a dreptul banale, lăsînd să se perceapă strădania constantă de statuare hiperbolică a iubirii, prin superlative, comparaţiinobile, acumulări în crescendo, paralelisme, aluziimitologice şi alegorii savante.” Şi Eliade ssau Paler beneficiază de rînduri interesante, deloc encomiastice.
O carte precum cea a lui Negrici e întotdeauna un prilej bun de a mai face curăţenie prin canonul literar romanesc. NU curăţenie în sens de “şters de pe listă”(nu ai ce pune în loc). Dar sînt bune mini-şocuri electrice care să asigure o minimă circulaţie sănătoasă a literaturii romane…
Despre Ilie Moromete: “”Evaluarea exorbitantă a prestaţiei personajelor trezeşte, de altminteri, nedumeriri în lumea şcolasrilor şi a studenţilor de astăzi. Lor (ca şi cititorilor din ţările unde s-a tradus cartea) le vine greu să înţeleagămoravurile barbare şi mentalitatea lumii lui Preda, cu primitivismul ei oripilant – care pe noi ne-a încîntat, deşi nu prea ştiu ce motive aveam. Ei nu pricep nici raţiunea pentru care ilie Moromete ar reprezenta, în literatura romana, ţăranul filozof (un Socrate de Gumeşti, senin şi înţelept). Ce li se pare că recunosc în această carte
