Fostul „secund“ al lui Iordănescu confirmă afirmaţiile făcute de general şi dă detalii despre modul cum funcţiona mecanismul jocurilor strategice Sursa: Mediafax
Anghel Iordănescu a dezvăluit pentru EVZ cum încerca să se opună flagelului blaturilor pe vremea când era selecţioner: îşi trimitea „secunzii“ (Gabi Balint, Costică Ştefănescu şi Ţeţe Moraru) să întocmească fişe pentru fiecare jucător aflat în atenţia naţionalei.
Atunci când respectivii fotbalişti evoluau în partide strategice, hârtiile rămâneau necompletate cu date tehnice, iar în dreptul lor se scria un singur cuvânt: „blat“!
Dosarele s-au aflat ani de zile sub nasul lui Mircea Sandu, dar omul numărul unu din fotbalul românesc le-a ignorat şi, ori de câte ori era pus în faţa evidenţelor, ridica din umeri şi invoca lipsa dovezilor.
Costică Ştefănescu, unul dintre „locotenenţii“ lui Iordănescu în primul său mandat de selecţioner (perioada ’94-’98), a recunoscut că a completat numeroase fişe ale meciurilor din prima divizie pe care le-a „semnat“ cu pecetea „blat“. Din „Cutia Pandorei“ deschisă de Iordănescu încep să iasă mărturii impresionante.
EVZ: Domnule Ştefănescu, Anghel Iordă nescu ne-a declarat că i-aţi întocmit multe fişe cu blaturile din anii ’90...
Costică Ştefănescu: Aşa este. Asta a fost dispoziţia lui Iordănescu. Ne-a spus: „Ori de câte ori constataţi ceva incorect, scrieţi «blat»! Nu mă interesează evoluţia jucătorilor în astfel de partide“.
Aţi scris „blat“ pe multe dosare?
N-am făcut o statistică. Erau şi etape în care jumătate din partide erau blaturi! Câteodată, erau şi mai mult de jumătate. Predominau blaturile! În medie, minimum un sfert dintre meciuri erau blaturi.
Puteţi să nominalizaţi un blat celebru la care aţi asistat?
Au trecut atâţia ani, dar se ştie prea bine cine erau ca