Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să faci bani dând de mâncare invitaţilor la conferinţe

Publicat in Gandul, duminică 12 octombrie 2008 ·

Cererea de servicii de catering a apărut destul de devreme, în 1992

Invazia multinaţionalelor în România garantează un viitor bun pentru această piaţă

La începutul anilor 1992, cererea de servicii de catering pentru evenimentele organizate de instituţii era în creştere, ceea ce a generat apariţia unor firme specializate pentru acest tip de eveniment, între care şi Gala Catering. “Totul a început ca şi bufet de incintă, dar, datorită cererilor din acea vreme pentru servicii de catering pentru congresele din Sala Palatului, ne-am orientat activitatea către acest tip de servicii. Afacerea a început în anul 1992, în incinta Sălii Palatului, şi a fost fondată de Adriana Panciu”, spune Georgiana Diaconul, director general la Gala Catering.

Încă din acea vreme, Gala Catering s-a consacrat ca şi companie de catering exclusiv pentru evenimente şi a păstrat acest profil până în prezent. Georgiana Diaconul a început colaborarea cu Adriana Panciu şi cu această companie, în anul 1998. “Acest gen de activitate m-a cucerit încă de atunci şi m-am adaptat, dezvoltat şi evoluat odată cu cerinţele şi evoluţia pieţei. Asta m-a determinat ca din luna iunie 2007 să şi preiau activitatea companiei”, menţionează directorul Gala Catering.

După cum mărturiseşte, “chiar dacă am studiat alimentaţia publică şi turismul şi am continuat cu managementul, toată experienţa am acumulat-o în anii de practică. Nimic nu se compară cu practica şi cu provocările de la evenimente”, explică Diaconul.

Clienţi variaţi, de la artişti la Microsoft sau Siemens

Ca în orice domeniu, la început activităţile au fost mai timide, s-au desfăşurat în incinta Sălii Palatului, după care compania a început să se orienteze către sălile noi de conferinţă, a continuat cu locaţii şi activităţi din ce în ce mai provocatoare, de exemplu evenimente în tramvai, pe şantier, în balon. @

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 33 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 27 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 44 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°