Decesul charismaticului politician Jorg Heider ar putea conduce Austria spre un nou scrutin anticipat. Liderul extremei drepte austriece, Jorg Heider (58 de ani), şi-a pierdut ieri viaţa într-un accident de maşină, produs în apropiere de oraşul său natal, Klagenfurt. Guvernatorul provinciei Carinthia a decedat în urma puternicelor contuzii suferite la cap şi la torace, după ce maşina oficială pe care o conducea a scăpat de sub control, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat. Liderul politic austriac, care era singur în maşină, se îndrepta spre o suburbie a oraşului Klagenfurt pentru a lua parte la sărbătorirea mamei sale, Dorli, care a împlinit 90 de ani.
CNN şi-a întrerupt programul
Vestea morţii liderului extremist a făcut urgent înconjurul lumii. Posturile de radio şi de televiziune austriece, precum şi mai multe posturi internaţionale de televiziune - Euro News, CNN, NTV, Al Jazeera - şi-au întrerupt programele pentru a anunţa ştirea. “Am primit această veste ca pe sfârşitul lumii”, s-a limitat să comenteze Stefan Petzner, purtătorul de cuvânt al liderului politic austriac. Preşedintele Austriei, Heinz Fischer, a fost mai reţinut, limitându-se să declare că moartea lui Haider este o “tragedie umană”.
Lider controversat
Haider, care şi-a condus pe rând formaţiunile politice, Partidul Libertăţii şi Alianţa pentru Viitorul Austriei, în coaliţii guvernamentale între 2000 şi 2006, a fost un politician controversat, provocând reacţii adverse şi atrăgându-şi, nu o dată, reproşurile comunităţii internaţionale din cauza declaraţiilor sale împotriva imigranţilor şi a simpatiilor sale naziste.
A atras sancţiunile UE asupra Austriei
Heider a ştiut să atingă coarda sensibilă a multor austrieci, mai ales a tinerilor, prin mesajele sale politice radicale şi xenofobe, dar a atras asupra sa