Timişul a fost târât într-un scandal internaţional de către Kontex Business Group SRL, o firmă-fantomă despre care nimeni nu ştie nimic. Peste 2.000 de pubele de gunoi menajer, toate aparţinând Consiliului Comitatului Fingal, o regiune aflată la nord de oraşul irlandez Dublin, au fost descoperite în gospodării şi la agenţii comerciali din comunele timişene Lovrin, Gottlob, Periam şi Cenad.

Acestea au fost observate, din întâmplare, de un misionar irlandez, aflat în vizită în localităţile menţionate, din vestul judeţului Timiş. Omul a sesizat autorităţile irlandeze care au declanşat o anchetă oficială pentru a desluşi cum au ajuns pubelele comunităţii irlandeze din Fingal tocmai la sătenii din comunele timişene. Vinovată pentru "apariţia" celor 2.000 de pubele este tocmai firma-fantomă, un off-shore despre care Jurnalul Naţional a făcut un ciclu de dezvăluiri privind afaceri dubioase de miliarde de lei, desfăşurate pe lângă Primăria Capitalei, prin diverse grupuri de interese, încă din anul 2005.
"Gunoiul" dezgropat după trei ani
Autorităţile irlandeze din Comitatul Fingal au fost sesizate de un angajat al unei organizaţii internaţionale de caritate că mai multe containere de gunoi cu logo-ul oficial al Consiliului Local Fingal au fost văzute pe străzile unei comune din România, după cum a relatat publicaţia Dublin People săptămâna trecută. Aidan Pedreschi, originar din localitatea Bayside, a descoperit mai multe containere de