Veche de sute de ani, tradiţionala manifestare de toamnă din judeţul Cluj a spart şi în acest an barierele monetare şi culturale. Târgul de toamnă de la Negreni a înregistrat anul acesta un record de participanţi: peste 1.000 de comercianţi şi peste 10.000 de cumpărători. Manifestarea, care ţine o săptămână, a atins apogeul sâmbătă şi duminică. Colecţionari de cele mai felurite obiecte s-au strecurat printre patefoane, mobilă de epocă sau unelte ţărăneşti. Statuete şi săbii de cavalerie erau aliniate pe malul apei, iar tablourile şi pendulele de epocă spânzurau de maşini.
Insigne din epoca socialistă şi camere foto venerabile s-au amestecat cu plăcuţele de înmatriculare auto din alte vremuri. Vedetele târgului au fost, totuşi, păpuşile de porţelan, înveşmântate cu haine ungureşti şi româneşti, produse în judeţul Cluj, dar şi instalaţiile de cupru pentru distilat alcool.
Cosmopolitism
Tiberiu Gabor din Târgu-Mureş s-a plâns că ţăranii nu au reacţionat pe măsură, la anunţul privind creşterea cantităţii de tărie care poate fi produsă în gospodărie. „Le-am adus cazane noi şi anunţul din ziar, privind modificarea codului fiscal”, ne-a spus Gabor. Ţăranii se pare însă că erau demult pregătiţi cu logistica. Aşa că, din loc în loc, petice de hârtie anunţau preţurile cu care putea fi achiziţionată palinca: 20-25 de lei litrul.
Majoritatea comercianţilor acceptau plata în trei monede: lei, forinţi şi euro. „Sunt mulţi turişti şi comercianţi din Ungaria, Austria sau Germania, aşa că nu am avea decât de pierdut dacă nu am accepta forinţi sau euro”, ne-a spus un comerciant de scoici. În ce priveşte antichităţile, acestea se vindeau aproape exclusiv în euro.
Haine tradiţionale pe porţelan de China
Păpuşile de porţelan s-au întrecut atât la preţ cât şi la veşminte. Elisabeta Gaspar Kis crează h