Dupa doua decenii de tranzitie fara tel precis, ne-am infundat in asa masura in cel mai trivial consumatorism, ca deja vedeam efectele perverse. Caci, daca exista doar ceea ce poate fi consumat, iar adevarul nu e chiar cel mai popular produs de consum, adevarul va fi eludat. In schimb, ceea ce poate fi cumparat devine prin aceasta util, deci adevarat. Inclusiv votul. Ne-au dovedit-o, daca mai era nevoie, alegerile locale, cand cumpararea voturilor nu a mai fost un fenomen ascuns, ci vizibil.
Cand unele comunitati pot fi cumparate aproape in intregime, ba mai mult, cand unii alegatori se ofera spre cumparare, din libertatea de alegere nu mai ramane nimic. Sa fi fost stefanestii un caz izolat? si, daca ar fi fost astfel, cum am putea impiedica multiplicarea sa, cata vreme am asistat, incapabili de reactie, la intreaga farsa?
Ce legitimitate mai poate avea un sistem institutional care este produsul unei "smecherii" electorale? O data in plus, credinta in aplicarea generala a "legii" cererii si ofertei le-a jucat feste romanilor. Pentru ca alegerile sunt sursa de legitimare si eficienta a guvernarii doar atunci cand cei care aleg sunt cetatenii. Nu consumatorii sau cumparatorii! In absenta cetatenilor, sistemul nu mai poate functiona. Or, odata cumparat sau manipulat, cetateanul e decazut din functiile sale. Puterea sa de control este anulata: si, dintr-o fiinta demna si egala, devine doar un obiect al unui
asa-zis proces economic.
Daca libertatea nu este dublata de responsabilitate, democratia nu poate rezista. si cum democratia nu este un dat, ci rezultatul unor alegeri clare si sincere, popoarele au partea lor de responsabilitate in succesul sau pervertirea sistemelor democratice. Poate ca raspunderea nu e egala cu a politicienilor, dar nu e inexistenta. Intr-un sistem meritocratic – cum se prezuma ca ar fi si cel rom
