Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In vremuri de criza, unde ne plasam economiile?

Publicat in Cuvantul Liber, luni 13 octombrie 2008 ·

- Editorial - nr. 189 / 13 Octombrie, 2008 Cand sistemul financiar mondial se cutremura, imobiliarele stagneaza si bursele se prabusesc. Decizii care, acum un an, pareau simple, devin imposibil de luat. Desi acum pare recomandabil sa astepti, mai tarziu ai putea sa regreti, realizand, fie ca ai dat cu piciorul castigului, fie ca nu ai stiut sa-ti reduci pierderile". In actualele conditii de criza mondiala, cred ca cea mai inteleapta solutie este sa deschizi un depozit bancar in lei, la o banca cotata drept cea mai sigura in astfel de vremuri, sau la CEC BANK, dar suma depozitului sa nu depaseasca 20.000 de euro _ 70.000 de lei de persoana. De ce? Pentru ca dobanzile au crescut pana la 11,5% la lei, iar la euro si dolari au ajuns, in functie de suma depusa, la 3-4%. In al doilea rand, si lucrul cel mai important, este ca BNR, statul iti garanteaza, pentru fiecare persoana, 20.000 de euro daca banca la care ai depus banii da faliment. De asemenea, Uniunea Europeana a hotarat ca, incepand cu aceasta luna, sa garanteze economiile micilor depunatori, pana la 50 de mii de euro, hotarare cu care domnii Calin Popescu Tariceanu si Mugur Isarescu sunt de acord, declarand ca va fi aplicata in cel mai scurt timp si in Romania, deoarece facem parte din aceasta Uniune a carei legislatie se aplica unitar in toate cele 27 de tari membre. In alta ordine de idei, de subliniat e faptul ca "Sistemul bancar romanesc este mai putin vulnerabil in fata crizei financiare internationale, deoarece are o capitalizare solida si are expunere exclusiv pe piata interna, unde randamentele sunt ridicate", a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. De asemenea, "bancile mari si medii, active pe piata autohtona, sunt, in marea lor majoritate, entitati romanesti care functioneaza conform regulilor si conditiilor stabilite de BNR. Aceasta face ca, in cazul in care banca-mama are probleme, acestea

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 6 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°