Profilul delincventului minor: inadaptat, cu tulburări de comportament, victimă a greşelilor unor adulţi
Ministerul Justiţiei vrea să introducă o procedură de audiere specială în cazul copiilor
Din totalul infracţiunilor înregistrate în primele nouă luni ale anului 2008, 5-6% sunt comise de copii sau adolescenţi care nu au împlinit încă vârsta majoratului. Acestea sunt datele deţinute de Institutul de Prevenire a Criminalităţii. O altă statistică, făcută publică de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (APC), arată că, la 15 iulie a.c., erau privaţi de libertate 425 de copii. Dintre aceştia, 43,2% se află în cele trei centre de recuperare existente în toată ţara, 27,7% sunt reţinuţi în penitenciarele pentru minori şi tineri, 1,4% sunt internaţi în spitale-penitenciare, în timp ce alţi 27,5% au ajuns în penitenciarele pentru adulţi, deşi standardele europene impun ca ocrotirea să se facă în instituţii speciale. Ministerul Justiţiei caută, în prezent, resurse financiare pentru constituirea unui penitenciar de minori în zona Bucureştilor.
Directorul Institutul de Prevenire a Criminalităţii, Bujor Florescu, a apreciat ieri, în conferinţă de presă, că fenomenul delincvenţei juvenile este în scădere, comparativ cu anii trecuţi. „Fenomenul delincvenţei juvenile intră în sfera inadaptării, a tulburărilor de comportament. Trebuie să reducem violenţa în şcoli, mai ales că mulţi copii au părinţii plecaţi în străinătate”, a spus Florescu, în deschiderea conferinţei naţionale „Justiţia în interesul Copilului”. La rândul său, secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Mariela Neagu, a apreciat: „Când copiii ajung în faţa instanţei, ei sunt victime ale greşelilor unor adulţi”. Minorii ar trebui să aibă prioritate la audieri, conform principiului celerităţii invocat de Legea 272/2004,