Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia / Creşte prostituţia masculină în Napoli. Copiii români sunt la modă!

Publicat in Jurnalul, luni 13 octombrie 2008 ·

În timp ce minorii magrebieni se prostituează noaptea, pentru a-şi rotunji salariul câştigat ziua pe la semafoare, tinerii români se prostituează ziua, aşa cum o dovedesc fotografiile unor copii-gigolo în zona gării centrale din Napoli, notează La Repubblica, citat de Agerpres.

În timp ce minorii magrebieni se prostituează noaptea, pentru a-şi rotunji salariul câştigat ziua pe la semafoare, tinerii români se prostituează ziua, aşa cum o dovedesc fotografiile unor copii-gigolo în zona gării centrale din Napoli, notează La Repubblica, citat de Agerpres.

SEMNAL. Voluntarii din cadrul unor cooperative sociale care lucrează pe străzi susţin că este vorba de două categorii de copii care practică prostituţia: pe o p arte, copii provenind din ţările Maghreb, care lucrează ziua la semafoare spălând parbrize iar suma câştigată o trimit acasă, iar apoi, seara, se prostituează pentru a-şi cumpăra pantofi de marcă sau un telefon mobil de ultima modă şi, pe de altă parte, copii români, pentru care, în schimb, prostituţia este o activitate în adevăratul sens al cuvântului, susţine La Republica. ''Prostituţia masculină este un fenomen şi este deja în creştere, însă ne referim la tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani'', afirmă Andrea Morniroli de la Cooperativa de voluntari sociali Dedalus, în opinia căreia trebuie să se facă totuşi o diferenţiere: ''Minorii care se prostituează sunt mai puţini, şi nu cred că se poate vorbi de un fenomen propriu-zis, ci doar de cazuri''.

ANCHETĂ. Procurorul adjunct Camillo Trapuzzano care coordonează echipa specializată în infracţiuni de acest gen afirmă că există deja mii de dosare despre minori implicaţi în cazuri de prostituţie, fetiţe şi băieţi, dar în general este vorba de cazuri circumscrise în mediul familial sau lărgite la un cerc de apropiaţi - rude, amici, vecini. În le

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 46 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 32 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 32 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 54 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°