Doamna din poveste este mătuşa mea, iar eu conduc o redacţie de sport. Mai mult de fotbal. Netty (mătuşica mea dragă) a ieşit din tunel, eu însă cred că mai am mult de tras. O doamnă elegantă până şi-n cămaşa de noapte, plină de vânătăi pe braţe, şade pe patul Spitalului de Urgenţă, într-o rezervă curăţică. Două hematoame sunt la un pas să-i explodeze în stomac. Fiică-sa, transfigurată de nesomn şi suferinţă, şi soră-sa, medic de profesie, neputincioasă în acele momente, se roagă. Fiul, care şi-a găsit cu greu bilet de avion în miez de noapte, trebuie să sosească de la Paris. A doua zi. Şanse 50-50, spune mecanic, dar răspicat, o doctoriţă cu ochii minunaţi, albaştri-verzui, pe care însă n-are curaj să-i facă să se întâlnească cu ai mei. Cineva, undeva, minte. Doamna îşi coboară ochii, pune pleoapă peste pleoapă. Totul se întunecă în mintea ei, iar un tunel, lung, aproape nesfârşit, îşi deschide agale uşile imense. Merge, păşeşte temător, mai exact pluteşte, într-o lume în care lacrimile curg pe nişte bucăţi de teracotă, capete adormite, dar cu trăsături frumoase, ies din nămol, undeva departe se vede un cer, albastru-verzui ca marea din insulele la care visăm. Lacrimile se scurg încet şi continuă să spele bucăţile maronii şi foarte murdare ale sobei de teracotă, unde mânca, mică fiind, câte o bucată de mămăligă. Cercul se micşorează, iar marea pare mică. Brusc, lumina curăţă totul, lacrimile dispar, iar pleoapele capătă o forţă divină să-şi revină. Doamna de 71 de ani se trezeşte după un minut din moarte clinică şi rosteşte simplu, dar foarte clar:  0 plus. Doamna, fostă directoare de şcoală, profesor de matematică, a dat una dintre cele mai frumoase definiţii ale vieţii ce mi-a fost dat vreodată să aud: 0 plus.

Matematica sportului autohton ne arată un grafic în care tindem, cu o constanţă enervantă, spre zero. Reuşim datorită unor personalităţi încăp