Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naturaleţea te poate ajuta să devii un fotomodel de succes

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 13 octombrie 2008 ·

Multe venite, puţine alese. Duminică, în sala mare a Centrului Cultural „Reduta” zeci de braşovence veniseră să-şi încerce norocul la preselecţia de fotomodele, organizată de Agenţia Best Models. Doar două frumoase însă au reuşit să impresioneze juriul şi vor merge mai departe la Bucureşti. Preselecţia a făcut parte din cadrul unei campanii mai ample „Next Generation Models 2008”, ce totalizează selecţii în 14 oraşe şi care se va concretiza în semifinale şi apoi în marea finală, ce va avea loc la Bucureşti, unde va fi desemnat „Tânărul model al anului”.

„Braşovencele zâmbesc foarte mult”

Peste 60 de braşovence care aspiră la o carieră strălucită pe catwalk-urile internaţionale şi-au prezentat ieri nurii în faţa unui juriu ce căuta noi talente prin ţară. Juriul, compus din reprezentante ale Agenţiei, deci unul avizat, nu le-a speriat prea mult pe fete. Fie că nici nu ieşiseră din copilărie – unele aveau 13-14 ani – fie că mai trecuseră prin experienţe asemănătoare, braşovencele nu au lăsat să li se vadă pe faţă emoţiile, zâmbind larg şi comportându-se degajat. Lucru remarcat de altfel şi de scount managerul Agenţiei „Best Models”, Alina Brăilescu. „Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la fetele de aici este faptul că zâmbesc foarte mult. Cred că Braşovul este un oraş care zâmbeşte mult. Fetele au fost foarte relaxate, se mişcă natural şi sunt foarte drăguţe. În alte oraşe unde am mai fost, unele dintre ele păreau chiar chinuite”, a declarat Alina Brăilescu.

Se poartă naturalul

„Nu am un tipar pe baza căruia aleg fetele. Însă există anumite criterii: înălţimea ar fi bine să fie peste 1,70, chiar 1,77 ar fi foarte potrivită pentru podium. De asemenea, nu mă interesează să văd măsurile clasice, ci mai puţin. M-a interesat în aceeaşi măsură şi chipul persoanei. Dacă înainte se căutau feţe copilăreşti, ingenue, acum se merge foarte mult p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°