Un cetăţean milostiv poate ajuta un „amărât” să îşi cumpere o pâine ca să nu moară de foame sau poate, chiar dacă, pe termen lung, sponsorizează boala socială numită cerşetorie.Îi vedem peste tot: în drum spre serviciu, în trenuri, în intersecţii sau la ştiri. Prezenţa lor ne indispune, dar le oferim măruntul din portofel, convinşi că am făcut o faptă bună. Fie ne aduc aminte de părinţi sau bunici, fie ne gândim că nu e drept ca cineva să ducă o copilărie atât de nefericită. Ghidaţi după zicale populare sau învăţături biblice potrivit cărora „Cel ce dă de milă nu sărăceşte”, cei mai milostivi dintre români îşi deschid portofelele în faţa cerşetorilor - bătrâni, femei sau copii - care le aduc aminte de cineva drag.
Copiii şi bătrânii, în top
Impresionaţi de ochii trişti, de o boală sau de mâinile crispate, mulţi mai ignoră afişele Ministerului de Interne care atenţionează că un cerşetor ajunge să câştige până la 5.000 de lei într-o lună sau faptul că „în spatele lor e o adevărată mafie”.
Majoritatea celor care recunosc că oferă bani cerşetorilor spun că sunt impresionaţi de copii şi bătrâni. Dumitru Gheorghe, un pensionar bucureştean, în vârstă de 75 de ani, mărturiseşte că dă, de regulă, copiilor, mai ales dacă mai sunt şi suferinzi.
Fiecare om dă după criteriile proprii
„Acum două săptămâni eram în gară la Buşteni cu soţia şi am văzut un puşti care stătea zgribulit, cu un ciorap tras pe cap. Avea mişcările specifice unui psihopat şi cum afară era destul de frig, iar eu aveam o şăpcălie care nu-mi plăcea foarte tare, i-am oferit-o lui, împreună cu 5 lei”, povesteşte bărbatul.
Spre deosebire de acesta, Tudoriţa Avram, de 43 de ani, spune că nu dă decât la bătrâni. „Când văd unul amărât, care nu are pe nimeni şi care, poate, nu a mâncat de câteva zile, dau”, recunoaşte femeia. Ea a
