„Vinul fără moarte“, pe care-l scoţi doar cu „zamă de foarfecă“, plecat din Oltenia şi făcut celebru de nea Mărin, stă pe masa OSIM-ului, aşteptându-şi sentinţa. Primarul din Băileşti îl vrea marcă înregistrată pentru că zaibărul e hibrid printre soiuri, dar element de identitate pentru oamenii din acelaşi loc cu Amza. Zaibărul ăsta nu se-ngroapă, nu se dezgroapă, e rezistent la boli. Nici nu se arăceşte. „Cică înainte vreme, acu’ peste o sută de ani, nici nu se lega, da’ să nu spuneţi asta, că zice lumea că eram leneşi. Numele-i vine din germană, «seibel», unde «ei» se citeşte «ai», da’ olteanu’ adevărat nu zice saibăl, ci cu «z», că e mai tare: zaibăr! Şi ăsta dă un vin
de-ţi trosnesc urechile când bei din el. Ţi se fac negri şi dinţii, şi limba. Dacă te pătezi, nu-l mai scoţi decât cu «zamă de foarfecă». Aşa se zice. Sau bagi toată cămaşa în vin. Exact ca în glumele lui Amzulică“, povesteşte, pe prispa casei unde a copilărit Amza Pellea, devenită, de vreo lună, muzeu ce-i poartă numele, Liviu Dumitraşcu, finul de cununie al actorului din Băileşti. „Da’ cum vorbeam io cu Sucă, unu’ care se suisă la Piatra-Olt îmi băgă cotu-n damijană. Mă, frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă... Să prinsă zaibăru’ de ia, minune mare! Îi făcu mâneca neagră, ce mai! Începu un scandal!... Ce mă fac io, zâcea ăla cu paltonu’ ăl nou... ce vin ie ăsta?... Iasă la curăţat?... Zaibăr, zâc io, şi iasă de ieşit, da’ numa’ cu foarfeca! Ce vorbă-i asta? zâce iel. Românească, zâc io. Pă’ atunci, ce fac? Îi faci altă mânecă, zâc io. O să-mi plăteşti paltonul, zâce iel. Pă’ di ce, zâc io, ce tu-mi plătişi vinu’? Pă’ ce, io sunt de vină? Da’ ce, io, io detei cu damijana-n dumneata sau dumneata deteşi cu cotu-n damijană? Pă’ dacă ie-nghesuială!, zâce iel. Şi ce, înghesuiala o făcui io? Pă’ di ce nu staţ acasă?, zâce omu’. Nici în ajunu’ Anului Nou nu vă potoliţ! Pă
