Potrivit legilor romane si europene in vigoare, oamenii care nu pot sau nu vor sa-si angajeze un avocat beneficiaza de asistenta juridica din oficiu. Cu alte cuvinte, statul (cel roman, in speta) are grija ca interesele cetatenilor sai sa fie corect reprezentate in fata legii, iar acestia sa aiba parte de un proces echitabil. Toate bune si foarte frumoase. Cel putin, in teorie. In practica, la Constanta, situatia nu este chiar atat de roz din acest punct de vedere. Departe de a fi cuprinsi de orgasm civic in momentul in care sunt desemnati sa apere o cauza, avocatii care se inscriu pentru lista de oficii se prezinta, adesea, la instanta nepregatiti, loviti de o frigiditate civica incurabila. Iar acesta, din pacate, este un eufemism. Nu de putine ori, judecatorii s-au vazut nevoiti sa le atraga atentia tinerilor avocati asupra modului in care pledeaza pentru cauzele cetatenilor pe care ii apara. Impresia pe care multi dintre ei o creeaza observatorului avizat este una lamentabila. Obisnuiti cu o placa reprodusa, papagaliceste, pana dincolo de epuizarea ei, avocatii din oficiu, cel mai frecvent, nu se mai deranjeaza sa aduca nimic nou in actul juridic, in afara de distinsa lor persoana. Deseori, nici pe aceea, iar sedintele ajung sa fie suspendate din lipsa de aparatori. Departe de mine de a generaliza. Sunt, desigur, si multi avocati care se pregatesc constiincios pentru procesele pe care le au, care-si fac temele si se prezinta la prima ora la instanta, isi cunosc clientii si-si pregatesc apararea. Bravo lor, caci ei sunt cei care fac cinste profesiei de avocat. Bineinteles, nu am pretentia ca fiecare avocat desemnat din oficiu sa reprezinte un justitiabil sau altul sa fie cuprins brusc de orgasm civic, cum spuneam mai sus, sau sa intre intr-o frenezie cetateneasca. Insa as avea pretentia, in calitate de cetatean al unui stat european, sa incerce macar sa lase i