Trei spectacole din cele 20 înscrise în secţiunea Concurs a Festivalului Dramaturgiei Româneşti au fost premiate în gala care a avut loc duminică. "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", o producţie Kulturfabrik Luxemburg, care a primit distincţia "Coup de Coeur de la Presse" la ediţia de anul acesta a festivalului "Avignon Off", a primit premiile pentru cea mai originală construcţie regizorală (Radu Afrim) şi pentru cea mai bună interpretare masculină (Valéry Plancke). Spectacolul Teatrului Metropolis "Jocul de-a adevărul" de Lia Bugnar, în regia autoarei a primit la rândul său două premii.
Andi Vasluianu a fost distins pentru „cea mai bună interpretare masculină într-un spectacol de studio”, iar Dorina Chiriac premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un spectacol de studio. Premiate au fost şi cele două interprete Ramona Dumitrean şi Tokai Andrea ale rolului Irina Cornici din spectacolul lui Andrei Şerban, „Spovedanie la Tanacu”. Câştigătoarea celei de-a treia ediţii a Concursului de Dramaturgie Românească, desfăşurat în cadrul festivalului, a fost piesa "Bye, Bye, America", de Carmen Dominte, ce va fi pusă în scenă în stagiunea următoare a Teatrului Naţional Timişoara. (R.B.)
Trei spectacole din cele 20 înscrise în secţiunea Concurs a Festivalului Dramaturgiei Româneşti au fost premiate în gala care a avut loc duminică. "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", o producţie Kulturfabrik Luxemburg, care a primit distincţia "Coup de Coeur de la Presse" la ediţia de anul acesta a festivalului "Avignon Off", a primit premiile pentru cea mai originală construcţie regizorală (Radu Afrim) şi pentru cea mai bună interpretare masculină (Valéry Plancke). Spectacolul Teatrului Metropolis "Jocul de-a adevărul" de Lia Bugnar, în regia autoarei a primit la rândul său două premii.
Andi Vasluianu a fost distins pentru „cea mai bună interpretar