Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident grav la Vama Nădlac

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 octombrie 2008 ·

Un autocar cu 20 de pasageri care mergeau din Covasna în Ungaria a intrat azi-noapte într-un TIR ce staţiona în coloana de camioane pe DN7, care aşteptau să treacă în Ungaria.

În urma impactului, zece persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, iar pompierii s-au chinuit o oră şi jumătate pentru a-l scoate din autocar pe şofer, care fost prins sub bord. Majoritatea victimelor au răni destul de serioase, la cap, mâini şi picioare. Cel mai grav rănit este şoferul care are fracturi la picioare şi a fost operat.

Accidentul a avut loc la intrarea în oraşul Nădlac. Autocarul transporta 20 de persoane din Sfântu Gheorghe spre Budapesta, unii mergeau în vizită, alţii la lucru. Nu se ştie încă de ce şoferul nu a sesizat TIR-ul parcat în coloana de camioane care în fiecare weekend blochează complet, pe DN7, sensul de mers spre Ungaria din cauza interdicţiei traficului greu din ţara vecină.

“De când lucrez eu a fost cea mai dificilă intervenţie”

În momentul accidentului, cei mai mulţi pasageri dormeau. Impactul a fost atât de puternic încât oamenii au fost aruncaţi prin autocar, iar picioarele şoferului au fost prinse sub bord. Pasagerii care au nu dormeau povestesc că au trăit clipe de coşmar. “M-am trezit că am piciorul rănit, toată lumea ţipa, foarte mulţi răniţi”, spune unul dintre pasagerii din autocarul groazei. O altă victimă îşi aminteşte că “dormeam când a intrat în maşina ailaltă şi era foarte larmă. Veneam înapoi la lucru, lucrez în Ungaria”. Un alt pasager spune că a auzit “numai o izbitură” şi s-a trezit în stare de şoc, iar altul povesteşte că “eram în al doilea rând şi am zburat până pe şofer”.

Pompierii spun că a fost una dintre cele mai grele intervenţii din ultimii ani. Plt. Marc Pescariu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe Arad, spune că “ce a durat mai mult a fost descarcerarea şo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum o ora
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 4 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 9 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum o ora
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 5 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 12 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°