Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expansiunea saloanelor de infrumusetare si retailul urca vanzarile de vopsele de par la aproape 50 de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 octombrie 2008 ·

Piata vopselelor de par s-a dovedit in ultimul timp a fi una dintre cele mai dinamice categorii din industria bunurilor de larg consum nealimentare, cu un avans de minim 15% anual. Cu o pondere destul de redusa in FMCG-ul nealimentar, vopselele sunt un teren pe care se lupta giganti precum P&G sau L'Oreal.

In 2007, categoria produselor de colorare a parului atingea 147,5 milioane de lei (peste 44 de milioane de euro), potrivit unui studiu al companiei de cercetare Nielsen, adica in jur de 6% din valoarea pietei cosmeticelor estimata de jucatorii din piata la 730 mil. euro.

Pentru acest an, jucatorii spun ca tendinta de crestere se va mentine, iar valoarea pietei vopselelor de par va ajunge la aproape 170 de milioane de lei (peste 47 de milioane de euro).

"Factorii care au contribuit la aceasta evolutie sunt atat extinderea targetului de varsta, cat si cresterea frecventei cu care femeile folosesc aceste produse. Pe langa faptul ca scade varsta de la care consumatoarele incep sa foloseasca produsele de colorare a parului, se simte si o schimbare, in sensul ca multe sunt mult mai atente la imaginea lor si apeleaza mai des la produse de infrumusetare", explica Monica Chemente, trade marketing manager in cadrul Papillon Laboratoires Cosmetiques, producatorul vopselei de par Loncolor, companie al carei profit in 2007 s-a ridicat la 0,2 milioane de euro. Producatorul Loncolor, care a rulat anul trecut afaceri de 19,8 milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro ), in crestere cu peste 15% fata de 2006, cand a raportat o cifra de afaceri de 16,5 milioane de lei (4,7 milioane de euro), a fost infiintat in 1992, actionarii companiei fiind persoane fizice israeliene cu cetatenie romana.

Cea mai mare pondere in afacerile Papillon Laboratoires Cosmetiques o au vopselele de par, dar cresterea companiei este sustinuta si de alte produse de intret

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Prezenţa la vot la ora 15.00, la nivel naţional, este 29,12%. În 2019, era 29,21% /

News.ro acum 32 minute
Prezenţa la vot alegerile prezidenţiale la nivel naţional, la ora 15.00, este 29,12%. În 2019, era 29,21%. Prezenţa la vot, inclusiv votul din străinătate, este de peste 32%. Aproape 500..000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 24 minute
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 24 minute
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 3 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum 32 minute
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°