Moneda naţională s-a apreciat luni uşor faţă de euro, continuându-şi perioada de întârire faţă de moneda europeană. BNR a anunţat luni un curs oficial de 3,7685 lei/euro, faţă de 3,7690 lei/euro cât a fost vineri. Anunţul oficialilor UE privind măsurile care vor fi luate pentru a limita cât mai mult efectele crizei americane în Europa a adus din nou investitorii străini la sentimente mai bune. „Vânzările de euro de la începutul zilei au apreciat valutele emergente, dar acest trend a fost temperat pentru că în piaţă au apărut ordine de cumpărare, care au întors cotaţiile spre nivelul de la deschidere, pentru toate monedele din regiune“, a declarat dealerul unei bănci pentru Mediafax. BNR a intervenit vineri pe piaţa valutară în favoarea leului, ducând cursul de la peste 3,82 lei/euro la 3,7600 lei/euro. (V.R.)