După 14 ani de la înfiinţarea Euroest, fondatorului nici prin cap nu-i trece să vândă. Cel mult s-ar asocia cu un brand internaţional de renume. Cât ar cere pe jumătate din grupul compus din trei firme? Cel puţin 15 milioane de euro. Un sfert de oră după 9.30.Preşedintele Euroest soseşte cu respiraţia întretăiată după drumul parcurs pe jos de la o altă întâlnire. Sediul companiei din America House. Preşedintele grupului ne foloseşte drept cobai pentru a pune în practică una dintre tacticile clasice de negocieri - „uşa în nas”. Aşezaţi pe unul dintre scaunele de culoare neagră, sute de clienţi l-au urmărit probabil la fel de nedumeriţi în timp ce dădea la o parte jaluzelele ferestrelor ce formează peretele stradal al biroului.
Perspectiva decrepită a blocului de vizavi, în contrast acut cu atmosfera de lucru occidentală dinăuntru, nu poate decât să dezamăgească. Cât cere proprietarul unui astfel de apartament pe un metru pătrat? O întrebare retorică, urmată de o mică pauză încărcată de o curioasă aşteptare.
Răspunsul îl dă apoi el însuşi, cu satisfacţia celui care ştie că realitatea depăşeşte cu mult orice sumă pe care ar da-o cel din faţa sa. 4.000 de euro pentru un apartament vechi de zeci de ani este un preţ care ar lăsa cu gura căscată pe oricine. Pe lângă această variantă, 2.000-3.000 de euro metrul pătrat într-un ansamblu rezidenţial nou, cu toate facilităţile, în Floreasca, pare o mană cerească.
Crede că poate vinde orice
„Sunt un vânzător pur-sânge”, ne aruncă apoi, zâmbind cu mândrie. Susţine că, orice lucru i s-ar da, poate convinge pe cineva să cumpere. Deşi pare desprinsă din vreun manual american de marketing, această afirmaţie se bazează pe o experienţă de „afaceri” tipic autohtonă. A început prin a vinde porci în târgul de animale, pe vremea când avea doar zece ani. Un lucru de care este cât se p