Solomon Marcus, unul dintre cei mai reputaţi intlectuali români. Este membru titular al Academiei Romane şi profesor consultant la Universitatea Bucureşti, autor al unui mare număr de lucrări ştiinţifice de analiză matematică, informatică teoretică, lingvistică, semiotică, poetică, istoria şi filosofia ştiinţei. Este recunoscut drept unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi poeticii matematice. Întreaga sa operă este străbătută de ideea unităţii cunoaşterii. A publicat cărţi şi articole pe diferite subiecte culturale şi ştiinţifice. Cărţile sale au fost traduse în numeroase ţări ale lumii. Este membru corespondent al Academiei din 1993 şi a fost ales ca membru titular în anul 2001. Cum se văd ştiinţa, educaţia, religia şi jocul universal prin ochii matematicianului Solomon Marcus
Domnule profesor, multă lume vorbeşte de experimentul ştiinţific din uriaşul accelerator de particule de la Geneva. Dumneavoastră cum îl vedeţi?
Experimentul de la Geneva se înscrie ca un eveniment în istoria ştiinţei. În secolele XVII-XIX, ştiinţa se baza pe o relaţie relativ armonioasă între experiment şi teorie, ele controlându-se reciproc. În secolul al XX-lea, prin extinderea sistematică a razei de acţiune a ştiinţei dincolo de universul macroscopic, spre infinitul mare al cosmosului şi spre infinitul mic al fizicii cuantice şi al biologiei celulare, experimentul a intrat în criză.
Întregul mecanism al ştiinţei clasice, iniţiate de Galileu, Descartes şi Newton, nu a mai funcţionat cum trebuie. Decalajul dintre libertatea tot mai mare a speculaţiei teoretice, pe de o parte, şi raza de acţiune limitată a experimentului, chiar beneficiind de diferitele proteze ale capacităţilor noastre musculare, senzoriale şi intelectuale, pe de altă parte, a schimbat fundamental faţa ştiinţei, metodele ei, modul de a testa diferitele ipoteze.