De când a rămas văduv, puţina linişte a lui Ion Barbu s-a năruit, la un loc cu zidurile ce-i ţineau adăpost. Astăzi, bătrânul are 76 de ani. Nu apuca să-i împlinească, dacă asistenţii sociali nu-l smulgeau din mlaştina în care trăia...Trecut de prânz. În curtea căminului, bătrânii ies pe rând, cu paşi mărunţi, ştergându-se la gură cu câte un şervet sau un colţ de basma. Se aşază tăcuţi pe bănci, să-şi facă siesta. Câte unul scoate dintr-un buzunar descusut o jumătate de măr sau un biscuit topit pe la margini. Desertul. Molfăie dulcele, cu mestecături ştirbe şi rare. Apoi închide ochii, să audă liniştea. În urma tuturor, în papuci roşii primiţi în semn de bun venit, îşi târăşte pareza dreaptă nea Ion Barbu, ultimul sosit la Căminul de bătrâni din Craiova. Se uită în lungul curţii, cântărind băncuţele. Ar vrea una goală, căci nu are nici o poftă de socializare. Prea a venit de curând, n-a avut vreme să lege prietenii. Din august, de când l-au smuls dintre zidurile prăbuşite în care era cât pe-aci să-şi găsească sfârşitul, n-a izbutit nici să se dumirească de ce i se întâmplă, dar să mai cunoască şi oameni noi... Nimic liber, însă. Se mai învârte prin curte, de unul singur. Aşa s-a şi obişnuit de un an jumate, de când l-a lăsat nevasta văduv. Zâmbeşte strâmb, cu obrazul drept abia mişcându-se sub perii suri. În ochi îi lucesc lacrimi. Da, atunci a început să se năruie totul. Şi casa, şi viaţa lui. Iar dacă nu îl aduceau în august la cămin, acum probabil îi făceau vecinii parastasul.

Înghiţit de ape Abia l-au găsit. Veniseră - inspectorul Florin Zaharia şi doi asistenţi - în urma unui telefon primit de la primărie, sesizată la rândul ei de vecini. Pe undeva, prin spatele depoului de locomotive, pe o străduţă prăpădită, casa lui Ion Barbu nici nu se vedea. L-a dibuit cu greu inspectorul, şi numai după indicaţiile vecinilor. „Dincolo de grămada aia de pământ, st