Mugur Isărescu încearcă să prevină orice situaţie care ar putea produce panică printre clienţii băncilor. Banca Naţională a României (BNR) va lua măsuri drastice, inclusiv de retragere a licenţei, dacă se dovedeşte că zvonurile privind problemele unor bănci din România au pornit din sistemul bancar, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor şi suntem hotărâţi să le sprijinim demersurile pentru a găsi o modalitate de lucru cu răspândacii periculoşi. Noi, fiind alături de Asociaţia Română, spunem că asemenea atitudine nu se justifică şi sunt dator să afirm două lucruri: în ceea ce priveşte Banca Transilvania, acest atac informatic seamănă cu ce s-a petrecut în 2000 cu BCR, însă acum situaţia s-a liniştit mult mai repede, media a fost mult mai matură şi puţini au mai muşcat din momeala aceasta“, a declarat Isărescu.
Posibile zvonuri alarmiste, din interior sau exterior În al doilea rând, guvernatorul s-a referit la lucrătorii din sistemul bancar. „E cazul să încep cu cei care lucrează în sistemul bancar. În asemenea momente, se vede calitatea unui bancher. Dacă se dovedeşte că o persoană din sistemul bancar a răspândit astfel de zvonuri, nu ar mai trebui sub nici o formă ca acel om să mai calce într-o bancă în calitate de angajat“, a spus Isărescu. El s-a referit şi la concurenţa din sistemul bancar, menţionând că BNR nu încurajează să se profite de astfel de momente pentru eventuale achiziţii. „Cred că s-a sărit puţin calul în ceea ce priveşte concurenţa. E un bun moment să te gândeşti la achiziţii, dar noi nu recomandăm, ci descurajăm această atitudine“, a arătat guvernatorul BNR. Sistemul bancar românesc, controlat în cea mai mare parte de jucători din străinătate, poate suferi însă şi presiuni generate de situaţia băncilor-mamă. „Este şi contaminarea din