Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Vasioiu, parasutat de la centru pe lista PNL Braila

Publicat in Vocea Brailei, marți 14 octombrie 2008 ·

Fostul democrat Horia Vasioiu a fost validat ieri, intr-o sedinta a conducerii centrale PNL, drept candidat al organizatiei liberale brailene pentru Colegiul 2, la Camera Deputatilor. In acest fel, se transeaza, dupa mai multe saptamini de incertitudine, lista candidatilor PNL Braila, in care ramasese un loc vacant dupa retragerea consilierului municipal Vasile Varga. Impunerea cu forta a lui Vasioiu drept candidat al PNL Braila s-a facut in conditiile in care acesta n-a semnat nici o adeziune la PNL- sau, in orice caz, presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, nu a avut stiinta despre semnarea vreunei adeziuni de catre Vasioiu - , pina nu s-a vazut cu candidatura confirmata, in urma unor negocieri facute la centru, peste capul celor din teritoriu si in pofida deciziei oficiale si statutare a acestora. In urma cu citeva zile, Biroul Permanent Judetean (BPJ) al PNL Braila a votat in unanimitate ca locul lasat vacant de Varga sa fie ocupat de doctorul Stefan Mihailescu, directorul Spitalului Judetean de Urgenta Braila, respingind, tot in unanimitate, posibila candidatura a lui Vasioiu, care nici nu era membru PNL, la acel moment. In ciuda deciziei BPJ, presedintele PNL, Constantin Cibu, a declarat ca centrul a hotarit deja ca Vasioiu va intra in lupta in Colegiul 2, astfel incit nu mai conteaza ce vor liberalii din Braila. Ieri, s-a dovedit ca Cibu a avut dreptate si ca fostul lider democrat a fost impus celor din teritoriu fara nici o retinere, in ciuda relatiilor extrem de tensionate intre liberali si familia Vasioiu din ultimii trei ani si a declaratiilor de dure pe care fostii democrati le-au adus lui Cibu personal si unor lideri locali PNL.

In citeva cuvinte, va amintim ca "relatii tensionate" este un cuvint prea blind pentru jignirile si acuzatiile pe care si le-au aruncat, de-a lungul timpului, familia Vasioiu si Constantin Cibu. Astfel, in ultimii pa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 34 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°