De hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, capitala Moldovei a devenit un pol de atracţie pentru foarte mulţi credincioşi. Rândul la moaşte e an de an tot mai lung.
De hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, capitala Moldovei a devenit un pol de atracţie pentru foarte mulţi credincioşi. Rândul la moaşte e an de an tot mai lung.
Mii de pelerini din toate colţurile ţării au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a fi prezenţi, şi cei mai mulţi deja au ajuns la Iaşi pentru că astăzi este cea mai importantă zi, cea a hramului. Se spune că aceia care se roagă la sfintele ei moaşte au parte de sănătate, noroc şi succes în viaţă.
Astăzi, principala slujbă va dura patru ore şi va fi oficiată de ÎPS Teofan: în premieră la Iaşi, ceremonia relegioasă va avea loc afară, în mijlocul credincioşilor, şi nu în incinta Catedralei Mitropolitane, aşa cum erau obişnuiţi pelerinii. La amiază, aşa cum se cuvine la fiecare hram, cei mai nevoiaşi dintre pelerinii prezenţi la Sărbatorile Iaşiului vor primi sarmale, cârnăciori, mere, colaci şi sucuri, pentru ei fiind pregătite 10.000 de porţii.
În ceea ce priveşte partea laică a sărbătorilor, astăzi va fi o zi mare: deasupra Iaşiului vor avea loc două mitinguri aviatice, iar seara se va încheia cu un concert şi un spectaculos foc de artificii, la ora 21:30. Printre formaţiile ce vor concerta se numără Boney M. şi Haddaway. Pentru a îndepărta incidentele şi pentru sănătatea tuturor veghează 1.300 de jandarmi şi poliţişti şi 50 de membri ai Crucii Roşii care au amenajat un cort în curtea Catedralei Mitropolitane.
PÂNĂ IERI. Se spune că puterile Sfintei Cuvioase Parascheva sporesc odată cu apropierea zilei de hram. De aceea, poate, aglomeraţia la moaştele Cuvioasei a crescut, unul dintre motive fiind şi acela că lângă acestea au fost aduse şi cele ale Sfântului Ierarh Nifon. @N_