Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrânii statului decid cine ajunge la Casa Albă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 octombrie 2008 ·

Sondajele de opinie sugerează că, cu mai puţin de o lună înainte de prezidenţialele americane, cursa pentru Casa Albă riscă să facă un ocol prin sălile de bingo, de bridge sau de alte jocuri preferate ale bătrânilor din Florida.

Un comentariu al AFP relevă că pensionarii care îşi petrec zilele în liniştea „Sunshine State“ (statul însorit) au devenit actori esenţiali în aceste alegeri, pe de-o parte pentru că sunt numeroşi - peste 3 milioane - şi, pe de alta, deoarece au ales să locuiască într-un stat extrem de disputat politic.

În prezent, seniorii stabiliţi în Florida sunt divizaţi, practic egal, între candidatul democrat Barack Obama şi cel republican John McCain. „Ne este frică. Am trăit sub opt ani de (preşedinţie - n.r.) Bush, iar McCain promite să fie la fel“, spune Sophie Bock, 83 de ani, şefa clubului democrat din căminul pentru bătrâni Century Village, din Pembroke Pines. Bock notează că marea parte a pensionarilor de aici trăiesc din rente fixe şi resimt efectele crizei financiare.

În acelaşi cămin, în tabăra adversă, Pat McCafferty, 79 de ani, explică de ce ţine cu McCain: „Iubesc atitudinea lui, pur şi simplu“. Un sondaj recent al cotidianului „Florida Sun-Sentinel“ îi atribuie lui Obama un avans de două puncte în faţa adversarului său republican - 45% la 43% - în rândul persoanelor de peste 60 de ani. La scară naţională, un sondaj Gallup îl creditează pe Obama cu 50% dintre opţiunile alegătorilor şi pe McCain - cu 43%.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 16 minute
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 2 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum 49 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 3 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 2 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum o ora
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum 5 ore
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Sute de educatoare și îngrijitoare din Indonezia vor munci în grădinițe și creșe din România

Adevarul acum 2 ore
România urmează să primească, încă din vara acestui an, sute de educatoare și îngrijitoare pentru copiii din creșe și grădinițe.

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum o ora
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/5°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°