Opoziţia conservatoare şi populiştii au reuşit să-i învingă pe social-democraţi, aflaţi la putere din 2001. În Lituania se aşteaptă negocieri dificile pentru formarea unui nou guvern, după alegerile legislative câştigate de opoziţia conservatoare la o diferenţă mică. Potrivit cifrelor aproape definitive, conservatorii au primit 18,5% din sufragiile exprimate, distanţându-se de social-democraţi (LSDP), care au condus fără întrerupere din 2001. Partidul (LSDP) premierului în exerciţiu, Gerdiminas Kirkilas, a obţinut numai 12% din voturi şi se clasează pe a patra poziţie.
Surpriza scrutinului a reprezentat-o Partidul Popular al Reînvierii, fondat în luna mai de Arunas Valinskas, un producător de emisiuni de televiziune, care s-a clasat în urma conservatorilor, cu aproape 15% din voturi. Formaţiunea, din care fac parte multe vedete locale, vrea să reînvie în lituanieni încrederea în stat şi în instituţiile politice.
Social-democraţii, pe locul patru
Social-democraţii au fost devansaţi şi de partidul populist Ordine şi Justiţie, al fostului preşedinte Rolandas Paksas, destituit în 2004, în urma unui scandal de corupţie. O altă formaţiune populistă, mai de stânga, Partidul Laburist, a obţinut 10% din voturi, după ce a câştigat alegerile legislative din 2004.
Partidul multimilionarului de origine rusă Viktor Uspakici, cu legături cu Gazprom, a avut de suferit de pe urma problemelor judiciare ale liderului său, anchetat în ultimii ani pentru deturnări de fonduri şi fraudă fiscală. Două partide liberale rivale şi o mişcare reprezentând minoritatea poloneză din Lituania au mai depăşit pragul de 5% din voturi, necesare pentru a intra în Parlamentul monocameral.
Îngrijorările populaţiei
Votul s-a desfăşurat într-un context de nervozitate a populaţiei faţă de inflaţia care a depăşit 10% şi