Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio, comisioane şi taxe surpriză la bănci!

Publicat in Adevarul, marți 14 octombrie 2008 ·

Din 2009, instituţiile financiare trebuie să asigure transparenţă în relaţia cu clienţii. Băncile nu vor mai avea voie să majoreze comisioanele la credite şi nici să introducă altele noi pe durata derulării unui contract. Legea care interzice băncilor şi instituţiilor financiare nebancare să mărească sau să introducă alte comisioane şi taxe pe durata derulării unui contract ar putea fi aplicată de la începutul anului 2009, a anunţat ieri Dan Vlaicu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Actul normativ mai prevede ca orice modificare la contractul de credit să se facă printr-un act adiţional, iar notificarea cu privire la modificarea clauzelor contractuale să fie trimisă clientului cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare.

Documentul aduce şi o noutate în domeniu. Clientul care nu este de acord cu modificările propuse de bancă are dreptul să rezilieze contractul, inclusiv prin refinanţarea creditului, fără plata comisionului de rambursare anticipată.

Astfel, consumatorul are la dispoziţie 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare a noilor condiţii sau de a rezilia contractul. În plus, noul proiect de lege obligă băncile să-i ofere clientului, în scris, costul total al creditului înainte de a semna contractul.

1.300 de plângeri la adresa băncilor

Potrivit preşedintelui ANPC, noile modificări aduse Legii creditelor de consum şi a creditului ipotecar au avut la bază înmulţirea reclamaţiilor pe acest segment al serviciilor.

De la începutul anului, instituţia a primit peste 1.300 de plângeri de la clienţii nemulţumiţi de serviciile băncilor. Ei au reclamat tranzacţiile bancare eronate, comisioanele ascunse, înregistrarea la biroul de credit pentru datorii pe care aceştia nu le aveau, deficienţe în funcţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°