Liviu Măsălar a plecat din România în ‘88, iar acum predă „Ştiinţele noi” la Universitatea din Liege (Belgia)

Primul lucru pe care l-a făcut când a revenit în ţară a fost să-şi cumpere... loc de veci

Întâi un banc, o glumă sau o poezie din Blaga. „O lacrimă/ Desprinsă dintre genele unei plăpânde amintiri...”. Studenţii sunt francezi, belgieni, italieni, spanioli, nu înţeleg o iotă, dar ascultă vrăjiţi până la capăt, ca şi cum ar pricepe tot. Le place cum sună româna, are muzicalitate, iar profesorul lor le recită ca la teatru, cu intonaţie şi gesturi ample. La sfârşit, studenţii cer şi traducerea. Profesorul, românul Liviu Măsălar, de 63 de ani, le recită „Lacrima şi raza” şi în flamandă.

Tinerii sunt ingineri în devenire la Universitatea din Liege (Belgia), dar cu Blaga ăsta al românilor, aproape au uitat că se află la cursul de metrologie. După finalul filozofic al poeziei („Vin totdeauna din adâncuri – mari”), profesorul începe imediat să vorbească despre maşinile cu comandă numerică şi fabricaţie asistată de calculator, despre sisteme hidraulice şi pneumatice, sau despre managementul total al calităţii. Aşa a făcut sute şi mii de studenţi din diverse ţări să-i iubească aceste „cursuri de nişă”, seci şi cu nume lung. Li se mai spune şi „ştiinţe noi”. „E de fapt asimilare de materie pe cale ludică”, ne explică românul. Pe tehnicieni, cel mai bine îi „agaţă” cu poezia „Căutătorul”, de Alexandru Philippide.

„Sunteţi ingineri, dar trebuie să aveţi totuşi şi o formaţie umanistă, o anume sensibilitate, apoi trebuie să învăţaţi să vă vindeţi, să convingeţi, trebuie să ştiţi să vorbiţi”, le explică studenţilor, ca să înţeleagă ce caută poezia la cursurile lor cu materii exacte.

Un „domnul Trandafir” modern

Profesorul Măsălar e un „domnul Trandafir” modern. Pentru el, să predea e curată terapie; dacă e cătrănit, zice, cum intr