Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta Parascheva, prăznuită azi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 octombrie 2008 · ·

Astăzi, creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Călăuza Pelerinilor. Sursa: Agerpres

Sute de biserici şi de mănăstiri din ţară au hramul Cuvioasei, ale cărei moaşte se găsesc, de peste 350 de ani, la Iaşi.

Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Se spune că, încă din copilărie, făcea gesturi de milostenie faţă de cei săraci. Când era foarte tânără a ales să se călugărească şi s-a aşezat într-o mănăstire din deşertul Iordaniei, unde a trăit toată viaţa în post şi rugăciune. După ce a murit, moaştele sale au fost strămutate la mai multe biserici din Europa. În anul 1641, acestea au ajuns la Galaţi, iar de aici, la Iaşi.

Patriarhul Constantinopolelui a oferit Moaştele Sfintei Parascheva ca recunoştinţă domnitorului Vasile Lupu al Moldovei, pentru că a plătit toate dările către Patriarhia Ecumenică. Moaştele Sfintei au stat până în 1884 la Biserica „Trei Ierarhi“ din Iaşi, când au început lucrările de renovare a lăcaşului, apoi au fost strămutate în noua catedrală mitropolitană.

Ieri, peste 9.000 de pelerini aşteptau să ajungă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Rândul de pelerini se întindea după-amiază pe aproximativ 1,3 kilometri, pe cinci străzi din preajma Catedralei Mitropolitane. „Pelerinii care s-au aşezat la coadă dimineaţă au de stat cam 12 ore până să ajungă la moaşte“, a declarat Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Potrivit statisticilor Ministerului Internelor, aproape 58.000 de români care poartă numele Sfintei Parascheva îşi sărbătoresc, astăzi, onomastica. Dintre sărbătoriţi, 53.000 sunt femei (Paraschiva - 50.894; Parascheva - 517, Parasca - 1.587 şi Paraska - 2), cărora li se alătură 4.952 de bărbaţi (Paraschiv - 4.008, Chivu - 943 şi Chivel - 11).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 30 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 53 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 56 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°