Ieri, in Sala Mare a primariei, a fost lansat un volum de carte ce a beneficiat de suportul financiar al municipalitatii. Volumul "Iasii de aproape si de departe", sub coordonarea lui Alexandru Dobrescu, contine mai multe texte ce apartin diferitelor personalitati ale culturii iesene. "Cand se implineste o varsta rotunda, elogiem trecutul sperand ca si viitorul va fi luminos. Aceasta actiune nu a fost simpla, ci plina de perspectiva. Sunt mandru de insistenta de care am dat dovada. Am vrut ca intelectualii sa-si spuna parerea despre aceste texte care sunt dintre cele mai diverse, unele chiar de un scepticism dezarmant", a declarat Alexandru Dobrescu, coordonatorul volumului.
Cu ajutorul municipalitatii, editura EM.OL.IS a contribuit la tiparirea a doua sute de exemplare care deocamdata nu vor intra in circuitul comercial, urmand ca de la a doua editie acestea sa fie gasite in librariile iesene.