Pelerinii veniţi la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva cheltuiesc între 300 şi 1.500 de lei. Sărbătoarea Sfintei Parascheva a umplut visteria oraşului, dar şi pe cea a meşteşugarilor amplasaţi cu tarabele cât mai aproape de rândul credincioşilor. Sute de mii de pelerini au luat cu asalt Iaşiul pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, al cărei hram se sărbătoreşte astăzi.
Marile hoteluri sunt ocupate aproape în totalitate, iar turiştii care nu şi-au făcut rezervări cu o lună, două înainte mai găsesc doar camere la preţuri piperate. „Mai avem două camere libere pentru zilele de 14 şi 15 octombrie la preţuri cuprinse între 235 şi 310 lei pentru o cameră de o persoană”, ne-a spus recepţionera de la pensiunea Little Texas. Pentru pelerinii cu venituri mai mici, Mitropolia a pus la dispoziţie cazare gratuită la Biserica „Sf. Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun.
Afacere bună pentru toţi
Sărbătoarea religioasă, care se desfăşoară concomitent cu Zilele Iaşiului, a adus încasări importante şi pentru bugetul oraşului. „Primăria a încasat din taxele percepute comercianţilor, care au închiriat corturi pentru a-şi vinde produse artizanale şi alimentare, circa 1 milion de lei”, a firmat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
„Afacerea aduce câştiguri incomensurabile atât pentru firmele de comerţ, proprietarii de hoteluri, cât şi pentru oraş. Sărbătoarea aduce Iaşiul în atenţia întregii ţări în aceste zile, iar imaginea oraşului este intens mediatizată”, este de părere Gheorghe Pleşu, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Iaşi.
Şi ieşenii de rând spun că, în ciuda aglomeraţiei care îngreunează circulaţia, în perioada sărbătorilor au de câştigat de pe urma întreprinzătorilor care fac comerţ în centrul oraşului. „Eu sunt mulţumită de hainele din piele pe car