Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Duplei: Expertiza, abia după şapte luni

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Cazul Tatianei Duplei, tânăra de 27 de ani din Republica Moldova a cărei viaţă a fost curmată pe Bd. Kiseleff, chiar pe trecerea de pietoni, de o doamnă "cu greutate" din lumea bună, pare să fie unul fără de sfârşit.

Cazul Tatianei Duplei, tânăra de 27 de ani din Republica Moldova a cărei viaţă a fost curmată pe Bd. Kiseleff, chiar pe trecerea de pietoni, de o doamnă "cu greutate" din lumea bună, pare să fie unul fără de sfârşit.

Voit sau nu, tragedia tinerei şi a familiei ei nu a impresionat sub nici o formă autorităţile, care au ţinut luni întregi dosarul fără a se obosi cineva să facă investigaţiile de rigoare. Mai mult, în timp ce doamnei Anamaria Ştraus i s-au tolerat toate "depresiile" de după accident, fiind lăsată să-şi vadă nestingherită de afaceri, familia Duplei nu a beneficiat de acelaşi tratament.

În sfărşit, se mişcă cevaAbia acum, la aproape şapte luni de la accident, s-a stabilit pentru zilele viitoare realizarea unei expertize asupra circumstanţelor producerii accidentului. "Deşi fusese planificată de acum câteva săptămâni, să sperăm că zilele viitoare va avea loc în sfârşit expertiza prin care să se stabilească pe baza probelor de la dosar şi a martorillor gradul de vinovăţie al doamnei Anamaria Ştraus", ne-a declarat ieri Rareş Matei, avocatul familiei Duplei. De realizarea expertizei se vor ocupa trei experţi: unul numit din partea Parchetului, altul din partea doamnei Ştraus, iar celălalt adus de familia Duplei. "Bineînţeles că se va încerca să se dea vina tot pe Tatiana şi să se demonstreze că ea a fost vinovată şi nu Anamaria Ştraus, cea care a călcat-o chiar pe trecerea de pietoni. Să sperăm însă că totul se va desfăşura într-un mod corect şi că cea declarată vinovată va fi, aşa cum trebuie să fie, Anamaria Ştraus."

Banul face legea! Anamaria Ştraus este cunoscută în special în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ordinea de zi: conflictul din Ucraina, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, evaziunea fiscală, situaţia Salinei Praid

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 56 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum 19 minute
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum o ora
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 10 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°