» Cu genunchii tociti, osteniti si ravasiti de sihastria si asprimea Golgotei (un rand gros cat zece oameni, care in 14 ceasuri a batut marunt, serpentinic, cam cinci kilometri), mii de pelerini au fost manati la Iasi pe sub baldachinul Cuvioasei Parascheva. Divanul tarii a fost scutit de cazna. Parca in batjocura, i s-a croit poteca spre moaste printre credinciosii istoviti, chiar daca unii pelerini au gasit putere sa urce de trei ori Golgota Iasiului ca Sfanta sa le implineasca rugile. In fundal, murmur de vecernii, utrenii si liturghii, strapuns de clopote si corale.
Pelerinii care captuseau cu trupurile Catedrala Mitropolitana cantau deslusit, pe cand cei din kilometricul rand repetau cu ceasurile rugamintile care i-au adus din toata tara la racla argintata. Implorau tamaduire, verighete, prunci in pantece, pensii mai mari, castig la Loto, belsug la cununie ori rodul pamantului. Politicienii pareau framantati de izbanda bicameralului sau neinceperea vreunei urmariri penale. Cu totii insa o strigau pe Parascheva.
Inainte sa stearga de racla straie pentru tamaduire sau pentru cele vesnice, busuioc, flori de toamna, mir si cate alte lucruri, in asprul drum al penitentei lor, pelerinii au trecut pe langa un fel de Zid al Plangerii. Nici unul nu l-a ignorat, nici macar cei asezati pentru intaia oara la coada spre minunile Paraschevei. Unii au plans dupa ce si-au rezemat fruntea, altii au cioplit in rosturi lacase pentru bani, pomelnice si lumanari, iar altii s-au tanguit si au tinut mainile pe piatra rece in timpul rugaciunilor. Zidul din curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, perete menit sa struneasca versantul, a devenit in ultimii ani sacru pentru credinciosii ortodocsi veniti la Iasi.
Zidul Plangerii al Ierusalimului, pretuit deopotriva de evrei si de musulmani, singurul fragment al celui de-al doilea templu al lui Irod (distr