O cititoare HotNews.ro povesteste pe Forum cum decurge o zi din viata unui profesor care preda intr-un colt uitat de lume si dificultatile pe care le intampina. In acelasi timp, considera ca "problema invatamantului nu e numai in salariile noastre. Noi nu putem sa le oferim copiilor materiale didactice, oportunitati de invatare si mai grav, o toaleta in scoala. Imaginati-va cum este iarna pentru un copil".

Desi specializarea mea e chimia, predau si matematica si fizica, asta pentru ca nu vine nimeni sa predea intr-un colt uitat de lume. Am un copil de 3 ani si 8 luni pe care il cresc singura. Stau la parinti pentru ca nu as putea sa-mi cumpar casa nici intr-o mie de ani cu salariul pe care il am, dar nu ma plang de asta.

Dimineata ma trezesc la ora 6 si la 6.30 sunt in statie la autobuz. In aproximativ o ora ajung in sat pe un drum plin de gropi, care nici macar nu este asfaltat. Cand vin ploile sau ninsorile trebuie sa raman in sat si sa fac naveta la sfarsitul saptamanii.

La scoala ma intampina o cladire plina de mucegai si copii murdari, dar veseli. Indiferent de generatie, toti arata la fel si ma cuprinde mila in fiecare zi, desi de 5 ani ar fi trebuit sa ma obisnuiesc. Recunosc ca initial am acceptat sa vin sa predau la tara pentru ca ti se da un spor pentru asta si aveam nevoie de bani pentru copil. Acum stau dintr-o convingere naiva ca pot schimba ceva, ca ii pot invata pe acesti copii, ca pot sa fiu alaturi de ei. Si imi incep orele optimist. Ma stresez ca acesti copii nu ai caiete, ca ajung sa spuna ca scoala nu e de nici un folos pentru ca asa le spun unii parinti acasa.

Dupa 6 ore ma intorc acasa terminata pe acelasi drum la copil, la planuri de lectii. Si de aici ne putem gandi la mai multe probleme, care intervin pentru un profesor ca mine. cum pot sa fiu eu motivata in conditiile acestea? imi merit banii?