Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baronii aerului incaseaza sporuri de miliarde aterizate in curtea AACR

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 octombrie 2008 ·

20 de angajati din conducerea Autoritatii Aeronautice Civile Romane (AACR) beneficiaza de peste 20 de sporuri. Fiecare zbor efectuat de pilotii AACR inseamna dublarea sau chiar triplarea salariului acestora. si daca mai este si director general si il cheama Geica Florea, suma incasata ajunge la aproape 1 miliard de lei vechi pe luna.

Cele 20 de sporuri despre care vorbim nu sunt alocate pilotilor de la TAROM sau celor din aviatia militara, nici macar celor din companiile private de zbor, ci direct inspectorilor de zbor dintr-o institutie de stat care controleaza si monitorizeaza aviatia civila. Potrivit unor prevederi mai noi, adoptate de Guvernul Tariceanu, si anume Legea 223/2007 cu privire la statutul personalului aeronautic civil navigant, AACR isi stabileste de la sine putere, in cadrul consiliului de administratie, sporuri de toate felurile, cu denumiri diferite, dar care inseamna, de altfel, acelasi lucru: spor special pentru domeniul aviatiei. Privilegiatii din Autoritate care obtin numeroase ore de zbor la TAROM sau la companii private sunt cei care beneficiaza de cele 20 de sporuri botezate in fel si chip.

Exista: spor de aviatie, spor conditii speciale, spor conditii grele, spor conditii nocive, spor zbor conditii nocive, spor periculozitate, spor stres, spor radiatii, spor radiatii cosmice, spor casca radio, spor ecran, spor joasa inaltime, spor aviochimice, spor acrobatie, dar si indemnizatie de aterizare, indemnizatie pentru fiecare ora de zbor, la care se mai adauga spor vechime, spor de fidelitate, prima de vacanta, prima de sarbatoare legala, ore peste program, ore de noapte, ore sarbatoare legale. Pentru fiecare dintre aceste sporuri la venit se adauga cate 25% din salariul de baza.

Pentru a ne face o imagine a veniturilor unui sef de la Autoritate, sa luam cazul directorului general, Geica Florea: pensie de 360 mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 4 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°